| |

John Dane a spus: ”Nici un om nu este propria lui insulă”. Nevoia de a fi împreună cu alţi oameni exislă de la începutul timpului. Aşa cum nu există substitui pentru solitudine în viața noastră de zi cu zi, tot aşa nu există substitut pentru părtășie. Mulţi oameni, de-a lungul istoriei, au încercat să creeze comunităţi, mai ales în perioada mişcării hippie din timpul anilor 60. Prea puțini au avut însă succes, eu excepţia hutteriţilor din Canada de vest şi vestul central al Americii. Cartea Faptele Apostolilor 1-a inspirat pe bunicul meu să creeze un semenea mod de viaţă, iar colonia huterită a fost modelul pe care l-a urmat. După ce eu însumi am trăit 21 de ani într-o asemenea comunitate, vă pot spune care sunt multele beneficii ale unei vieţi de comunitate. Există, însă, multe alte moduri de a împlini nevoia noastră, a fiecăruia, de părtăşie.

Asociaţiile profesionale sunt un loc grozav de a ne întâlni cu oameni care au aceeaşi profesie sau interese de afaceri similare. Administraţiile private sunt un alt loc excelent să te asociezi cu oameni care au o dorinţa asemănătoare de a ajuta comunitatea locală. Ca membru al unui comitet într-o fundaţie sau într-o misiune Read more »

Aproape că pare un paradox, dar aşa cum avem nevoie de siguranţă şi continuitate, tot aşa avem în viaţă nevoie de risc, de schimbare. Cheia este echilibrul, şi să înţele­gem în care domenii de viaţă avem nevoie de mai multă siguranţă şi în care avem nevoie de mai mult risc. Personal, nu sunt preocupat decât într-o măsură foarte mică de siguranţa financiară, dar am o mare nevoie de siguranţă familială. Am nevoie să ştiu că atunci când mă duc acasă, ei vor fi acolo, ca să mă întâmpine. Sigu­ranţa unui cămin stabil este fundamentală pentru a avea succes în toate celelalte domenii ale vieţii.

Nu este important doar să ne înţelegem nevoile din aceste domenii, ci să înţelegem și nevoile soților / soţiilor şi ale copiilor noştri. Adesea întreprinzătorii creează un stres foarle mare acasă prin faptul că nu oferă siguranţa şi stabilitatea de care au nevoie familiile lor. Directorii de companii se mută la cererea companiei și îşi ”smulg” copiii din şcoală şi dintre prieteni, fără să se gândească şi la nevoile acestora. La pastori (unii) este şi mai accentuat acest comportament. Ei se mută cu familia de la o biserica la alta si dintr-o parohie în alta, fără Read more »

Toţi suntem creaţi cu nevoia de siguranţa, de stabilitate, de securitate (numiţi-o cum vreţi). Deşi toţi o avem, unii o au într-o măsura mai mare decât alţii. Este evident că nevoia mea de siguranţă este mult mai mică decât a celor mai mulţi. Nu a existat nici un salariu pe care să nu mi-l plătesc eu însumi, și nici nu mi-aş dori să fie altfel. Sunt un antreprenor care nu ştie de ce contribuie la un fond de pensii, dacă nu are de gând să se pensioneze vreodată. Îmi place atât de mult să fac afaceri încât nu înţeleg de ce ar trebui să mă opresc doar pentru că am ajuns la o anumită vârstă.

 Valoarea de sine determină, de fapt, valoarea reală

 Ştim cu toţii despre fluctuaţiile economice care au loc în America de Nord. Mulţi oameni sunt împinşi în iniţierea unor afaceri, fie că se pricep, fie că nu. Așa cum spune și Michael Gerber în cartea sa, The E-mith. “cei mai mulţi întreprinzători sunt tehnicieni care trec printr-o criză antreprenorială”. Acest lucru poate fi foarte stresant pentru cei mai mulţi. Joint-venture* ar putea fi răspunsul. Sau ai putea forma o asociere strategică cu fostul tău şef pentru Read more »

Cel mai mult tânjeam după cineva care să-mi explice ce se întâmplă cu mine, dar se părea că nimeni nu era în stare. Prieteni de bună credinţă m-au sfătuit să mai reduc din stres vănzându-mi compania. Soţia m-a îndemnat să mă ”adun” şi să nu-mi mai plâng atâta de milă. Alţii mă îndemnau să nu mai fiu atât de negativist şi cu corăbiile înecate, fără sâ-și dea seama că nu aveam nici un control asupra emoţiilor mele. Până şi doctorul, la început, mi-a prescris o reţetă să mă calmeze şi să mă ajute să dorm. Nu mă gândisem niciodată la depresie. Dacă auzisem acest cuvânt, nu prea ştiusem ce înseamnă până în septembrie, când medicul mi-a comunicat că ceea ce trăiam eu era o depresie mentală, fizică şi spirituală totală. Mi-a impus să-mi schimb imediat activitatea şi locul în care trăiam. A doua zi am şi plecat in Florida, hotărât să nu mă întorc decât atunci când nu aș mai fi putut sta departe. Cele două săptămâni şi jumătate pe care familia noastră le-a petrecut la Daytona Beach au fost un timp de introspecţie pentru mine. M-am gândit la tot ce realizasem cu atâta pasiune în ultimii şapte ani. Și Read more »

Inima a început să îmi bată cu putere şi valuri de teamă m-au copleşit, reacţii pe care nu le cunoscusem până atunci. Eram speriat nu numai pentru afacerea mea, dar şi pentru că teama îmi era un sentiment necunoscut. În noaptea aceea, îmi treceau prin minte tot felul de gânduri în timp ce încercam să-mi înlătur agonia ce mă cuprinsese. Eu, căndva aşa plin de viaţă şi pasionat, atât de energic şi pozitiv, acum vedeam un dezastru potenţial în aproape fiecare afacere în care eram implicat. Trupul îmi era scăldat într-o sudoare rece şi n-am reuşit să dorm mai mult de o oră in acea noapte. Nici dimineaţa nu mi-a adus vreo mângâiere. De obicei, sar imediat din pat după ce mă trezesc, însă în acea dimineaţă îmi era groază să încep o nouă zi. Am reuşit să mă dau jos din pat, dar nu am reuşit să ajung decât până la canapeaua pe care m-am prăbuşit. Soţia mea, Elizabeth, a vrut să ştie ce se întâmplă, dar nici eu nu ştiam precis. N-am putut să-i spun decăt despre teama din timpul nopţii, de durerea pe care o simţeam în piept şi că abia puteam respira. Era ca şi cum Read more »

”Și ce ar folosi unui om, să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?”[Sau sănătatea, sau familia, pentru un asemenea motiv?] Matei 16:26

Oamenii cu un scop au în mod clar definite obiective pe termen lung. Oamenii care au obiective își folosesc timpul pregătindu-se pe ei înșiși și pregătind echipele lor pentru a realiza acele obiective. Ei au încredere în ei înşiși, în alții și în Dumnezeu. Dar nu au numai credintă, ci credința lor s-a maturizat până în punctul în care ei acţionează. Aceşti oameni nu încetează să crească. Cei care nu au nici un plan rareori își petrec timpul pregătindu-se, și cei mai mulți au încetat să mai crească. Nu sunt perseverenți in momentele dificile. Nu au nici un obiectiv asupra căruia să-și concentreze atenția. Nu se pot concentra asupra unui lucru şi sunt distrași cu ușurinţă. Calea cea mai scurtă dintre noi și un obiectiv este calea cea mai dreaptă posibil. Îmi amintesc, cand eram încă la fermă, cum am învâţat să trag prima mea brazdă dreaptă cu plugul. Alex, grădinarul, îmi spunea:”’Dacă vrei să tragi o brazdă dreaptă, întotdeauna alege-ți un obiect la distanță ca țintă. Nu te uita la pământul din faţa tractorului, ci mai Read more »

Toţi oamenii au de făcut alegeri, zilnic. Venise timpul ca şi eu să iau cea mai mare hotărâre a vieţii mele. Ştiam că trebuia să aleg între rămânerea la fermă cu familia, cu prietenii și cu siguranţa financiară pe care mi-o oferea comunitatea, şi pasul înainte, ca să-mi urmez visul. Ştiam că această alegere îmi va hotărî viitorul. Ştiam, de ase-menea, că cea mai uşoară alegere era să nu fac nimic. Dar, undeva, adânc în mine, am ştiut că trebuie să-mi urmez visul. Aşa am început să-mi fac planuri pentru a pleca de la fermă.

Plin de entuziasm Din acel moment am început să mă pregătesc: am urmat un curs de electricieni: am citit orice carte de autoinstruire care îmi cădea în mână. Cu cât mă pregăteam mai mult, cu atât deveneam mai entuziast. Această pasiune aprin¬dea şi mai mult focul din mine. Pe măsură ce învăţam mai mult despre meseria dc electrician, eram şi mai sigur că puteam să reuşesc în lumea de afară. Cu un salariu de un dolar pe zi, ca toţi ceilalţi de la fermă, mi-am luat diploma la 21 de ani. Dar toate acestea nu s-au întâmplat peste noapte. Spusesem familiei cu vreo două luni Read more »

Eram mijlociul din şapte copii, şi duceam o viață foarte simplă la fermă. Cât de simplă ? Să spunem că sistemul nostru de scurgere a apei menajere suporta o găleată pe zi, iar noi, copiii, făceam baie toti în aceeaşi apă pe care mama o aduna în cada veche de tablă, în fiecare sâmbătă. Ne produceam singuri hrana şi ne făceam singuri hainele. Nu ne erau permise la fermă televizorul, radioul sau ziarele. Bunicul spunea că trebuie să menţinem influența lumii de afară la minimum. La fermă trăiau 16 familii care munceau şi aveau toate lucrurile în comun. Eram o familie mare de 120 de persoa¬ne, bărbați, femei şi copii, care trăiau la o singură fermă, luau mesele împreună în aceeaşi sală de mese, se închinau în aceeaşi capelă, foloseau toţi aceeaşi maşină şi acelaşi cont bancar. Dar mai mult decât atât, noi toti aveam aceleaşi valori privind viața în comun, grija unii față de alţii şi trăirea în pace. Noi credeam că, dacă semănăm seminţele, Dumnezeu le făcea să crească. Dumnezeu nu ne dă niciodată recolta de la început: El ne dă sămânţa şi binecuvântarea Lui. Dacă nu ne-am fi făcut partea noastră de a cultiva, fertiliza şi iriga, Read more »

“Cei care se războiesc cu alţii nu au pace cu ei înșiși. ” Wllliam Hazlitt (1778 – 1830)

Ghemuit în tranșeul rece şi întunecos, cu bombe-explodând peste tot în jur, tânărul soldat ungur işi spunea: ”Trebuie să existe o cale mal bună”. Acel soldat ungur care lupta în Primul Război Mondial era bunicul meu, Julius John Kubassek. Pe când se târa afară din tranşeul în care îşi petrecuse noaptea, si-a dat seama că numai alţi doi soldaţi supraviețuiseră atacului. Amândoi fuseseră acolo, unul în stânga si altul în dreapta sa. Asta a fost ultima picătură: era sătul de război şi de moartea care era peste tot. În mintea lui işi tot spunea: ”Trebuie să existe o cale mai bună”. Hotărât, a înfipt baioneta în pământ şi de atunci a refuzat să mai pună mâna pe arme. A dezertat din armata maghiară, alegând să-şi urmeze propriile lui convingeri în locul ordinelor primite până atunci. În timpul celor şase săptămâni ce au urmat dezertării, săptămâni pe care le-a petrecut ascuns într-o groapă, sub cocina porcilor de la ferma părinţilor lui, bunicul a căzut pe gânduri. Se gândea că un Dumnezeu oare ne-a creat pe toţi în mod sigur nu era de acord Read more »

Verifică dacă aceste exemple nu-ţi par familiare. Derrick este manager de mare clasă în domeniul lui, cu o instituţie financiară mare. Helen este asistentă medicală, necăsătorită, lucrează, iar mulți din prietenii ei o numesc super mamă. Tom este slujitor bisericesc într-o comunitate rurală cu 300 de enoriaşi devotaţi. Melanie este studentă la Arhitectură. Toţi aceşti oameni locuiesc la sute de kilometri unii de alţii, şi în condiții foarte diferit, de la unul la celalalt. Dar au totuşi un lucru în comun. Fiecare dintre ei, fie că recunoaște sau nu, este pe punctul de a deveni victima epuizării. Derrick este un finanţist super energic şi foarte hotărât. Însă, fiind un perfecţionist, lucrează peste program şi nu vrea sau nu poate să delege. Stă la biroul lui 18 ore pe zi, adesea mncându-şi prânzul în timp ce dictează rapoarte. Face totul cu viteza luminii, inclusiv în cele câteva minute petrecute săptămânal cu familia. Helen, pe de altă parte, are de-a face cu sentimentele, greutăţile şi bolile oamenilor în fiecare zi, la spital. Se grăbeşte apoi la şcoala cu orar prelungit pentru a-şi lua copiii, găteşte ceva pe fugă, spală vasele după cină, curăţă bucătăria, pregăteşte masa pentru a doua zi, îi Read more »